Furnicile sunt remarcabile nu numai pentru organizarea lor socială, ci și pentru structurile fizice care le ajută să supraviețuiască, să comunice și să se adapteze la o gamă largă de medii. De la arhitectura cuiburilor lor până la designul specializat al corpurilor lor, fiecare detaliu structural joacă un rol în succesul coloniei. Vocabularul esențial despre furnici – Partea 3 prezintă termeni cheie legați de structurile cuiburilor, exoscheletele și părțile corpului furnicilor, oferind o bază clară și accesibilă pentru înțelegerea modului în care forma și funcția se îmbină în biologia furnicilor. Deși nu este exhaustivă, această prezentare generală oferă elementele esențiale pentru explorarea mai detaliată a anatomiei și construcției furnicilor. Dacă doriți mai multe informații contextuale, acest articol este o continuare firească a articolului Părțile 1 și Părțile 2, care va fi inclusă pentru lectură suplimentară.

Un cuib de furnici este structura internă de locuit a unei colonii. Acesta include camere și tuneluri care adăpostesc regina, puietul (ouă, larve, pupe) și rezervele de hrană. Cuiburile pot fi subterane, pe un copac, în interiorul lemnului, pietrelor, plantelor sau chiar într-o singură ghindă.

Strict vorbind, un furnicar este movila vizibilă de pământ sau nisip construită deasupra unor cuiburi. În uzul comun, însă, “furnicar” se referă adesea la întregul sistem de cuiburi, incluzând atât structurile subterane, cât și cele de suprafață.

Furnicile nu au carapace. În schimb, ele au un exoschelet, un schelet extern format din chitină. Această structură le oferă protecție, le permite atașarea mușchilor și previne pierderea de apă.

Integumentul este învelișul exterior complet al corpului furnicii. Acesta include exoscheletul și straturile asociate, formând interfața dintre insectă și mediul său.

Chitina este o proteină structurală produsă de furnici și alte artropode. Ea constituie componenta principală a exoscheletului, spre deosebire de cochilii, care sunt pe bază de calciu și se află în exteriorul corpului animalului.

Gasterul este partea posterioară a corpului unei furnici, denumită în mod obișnuit abdomen în limbajul nespecializat. În entomologie, se preferă termenul “gaster”, deoarece acesta exclude segmentele petiolului.

Furnicile au ochi compuși din numeroase unități vizuale numite ommatidii. Acești ochi sunt bine adaptați pentru detectarea mișcării, mai degrabă decât pentru formarea de imagini detaliate.

Ocelli sunt ochi simpli situați în partea superioară a capului. Aceștia detectează intensitatea și orientarea luminii și se găsesc în principal la furnicile cu aripi, precum reginele și masculii.

Pețiolul este segmentul (sau segmentele) îngust(e) care leagă toracele de gaster. Forma sa este adesea utilizată pentru identificarea speciilor de furnici.

Mandibulele sunt fălcile puternice ale furnicii, folosite pentru transportul hranei, săparea solului, apărarea coloniei și manipularea puietului..