comportamentul furnicilor
Cum se descurcă furnicile cu morții
oct.
Când vă gândiți la furnici, vă puteți imagina trasee nesfârșite care transportă hrană sau poate lupte feroce cu invadatorii. Dar astăzi, să vorbim despre ceva mai întunecat, dar la fel de fascinant: moarte, sacrificiu și igienă în lumea furnicilor.
Dacă doriți să ne sprijiniți, puteți comanda un poster; urmați linkul către postere furnici și obțineți 10% reducere cu codul promoțional antblog10.
De la cimitire la alarme chimice
Poate ați observat: în multe colonii de furnici, există zone dedicate în care ajung partenerele de cuib decedate: un "cimitir" al furnicilor, dacă vreți. Spre deosebire de ale noastre, acestea nu sunt legate de doliu sau ritual. Pentru furnici, ele sunt practice: o modalitate de a gestiona riscul de îmbolnăvire și de a păstra colonia curată.
Dar povestea nu se oprește aici.
Unele furnici care se îmbolnăvesc nu pot - chiar nu pot - să rămână printre surorile lor. Ele părăsesc colonia pe cont propriu. Această auto-eliminare este o adaptare comportamentală pentru a limita răspândirea contagiunii. Este supraviețuirea prin sacrificiu.
Ceea ce este impresionant este că atunci când o furnică moare, corpul ei nu atrage imediat atenția surorilor sale. Pentru o zi sau două, cadavrul este adesea lăsat neatins. Este ca și cum colonia nu "știe" că furnica este moartă... până când acest lucru se schimbă.
Mirosul morții: Acidul oleic ca semnal
Una dintre poveștile clasice din mirmecologie (studiul furnicilor) este modul în care acestea detectează moartea chimic. Edward O. Wilson și colegii săi au descoperit că, atunci când corpul unei furnici moarte începe să se descompună, aceasta eliberează acid oleic, un acid gras care acționează ca un avertisment chimic de moarte.
De fapt, Wilson a realizat un experiment izbitor: dacă tamponați o furnică vie cu acid oleic, colonia ei o tratează ca și cum ar fi moartă și o ia pe sus. În societatea furnicilor, a mirosi ca un cadavru înseamnă a fi un cadavru.
Așadar, întârzierea în îndepărtarea cadavrului nu este din neglijență. Este vorba de chimie: corpul trebuie să se degradeze ușor înainte de a începe să emită acest semnal de "furnică moartă".
Când moartea răspândește pericolul
Adesea, presupunem că furnicile își îndepărtează partenerele moarte doar în scopuri igienice, pentru a preveni răspândirea bolilor. Dar un studiu de referință a ridicat îndoieli cu privire la această presupunere.
În experimentele în care cercetătorii au introdus o furnică moartă infectată cu ciuperci într-o colonie de Camponotus castaneus, despre 84 % dintre furnici s-au infectat în cele din urmă doar prin contactul cu cadavrul. Întreaga colonie a fost în pericol. Acest rezultat sugerează că simpla eliminare a cadavrelor nu este întotdeauna suficientă pentru a opri răspândirea bolii.
Totuși, unele specii se bazează foarte mult pe comportamentul de îngrijire. Prin lingerea și curățarea lor și a altora, ele pot reduce transmiterea agenților patogeni cu până la 70%. Furnicile infectate se pot, de asemenea, izola, reducând contactul.
Stiluri funerare în funcție de specie
Comportamentele pe care furnicile le folosesc în preajma morții sunt surprinzător de variate. O analiză cuprinzătoare a 55 de specii de furnici a clasificat "ritualurile funerare" ale acestora în mai multe categorii:
- Necroforeză (îndepărtarea furnicilor moarte) - practicată de ~32 de specii (≈ 60 %)
- Necrofagie intraspecifică (mănâncă partenerii de cuib morți) - ~11 specii (≈ 20 %)
- Îngroparea sau acoperirea cadavrelor - ~4 specii (≈ 7 %)
- Evitarea (pur și simplu stau departe de furnicile moarte) - ~3 specii (≈ 5 %)
- Auto-eutanasia (furnici bolnave care pleacă să moară departe de cuib) - rar, dar prezent la unele specii
Unele combină mai multe strategii. De exemplu, Solenopsis invicta pot transporta, îngropa sau, uneori, evita complet cadavrele. ResearchGate+1
Alte specii, cum ar fi Formica polyctenavor îndepărta și vor composta resturile cadavrelor în afara cuibului, în loc să le consume. ResearchGate
Într-un studiu mai recent privind Formica polyctena, cercetătorii au descoperit că furnicile pot distinge cadavrele cu diferite riscuri de infecție și își pot modifica comportamentul de manipulare. De exemplu, în timpul perioadelor de foamete, necrofagia canibală (mâncatul colegilor de cuib morți) a crescut, dar numai atunci când cadavrele au fost considerate "suficient de sigure" pentru a fi consumate. Natura
Sacrificiu, luptă și autodistrugere
Societățile de furnici împing adesea indivizii la limită. Unele furnici soldat se aruncă în luptă, dându-și viața pentru a proteja colonia.
Chiar mai extrem: anumite specii au tactici de apărare sinucigașe. Ele se pot rupe pentru a pulveriza toxine, a bloca intrările sau chiar a exploda pentru a opri intrușii. Un astfel de sacrificiu de sine poate părea extrem, dar din punct de vedere ecologic, este modelat de selectarea rudelor: principiul conform căruia sacrificiul de sine poate aduce beneficii membrilor coloniei strâns înrudiți, propagând astfel gene comune.
Comportamente similare apar și la alte animale sociale (lupi, lei etc.). Este o temă: grupul în detrimentul individului, atunci când miza este mare.
Ce nu știm încă
Societățile de furnici împing adesea indivizii la limită. Unele furnici soldat se aruncă în luptă, dându-și viața pentru a proteja colonia.
Chiar mai extrem: anumite specii au tactici de apărare sinucigașe. Ele se pot rupe pentru a pulveriza toxine, a bloca intrările sau chiar a exploda pentru a opri intrușii. Un astfel de sacrificiu de sine poate părea extrem, dar din punct de vedere ecologic, este modelat de selectarea rudelor: principiul conform căruia sacrificiul de sine poate aduce beneficii membrilor coloniei strâns înrudiți, propagând astfel gene comune.
Comportamente similare apar și la alte animale sociale (lupi, lei etc.). Este o temă: grupul în detrimentul individului, atunci când miza este mare.
