Bună ziua tuturor! Astăzi, să ne îmbarcăm într-o călătorie fascinantă în lumea Polyrhachis dives, cunoscută și sub numele de furnici cu coada aurie.

Polyrhachis dives prezintă o adaptabilitate remarcabilă, prosperând într-o gamă largă de medii, inclusiv plantații de bambus, regiuni umede, mangrove și copertine. De asemenea, se întâlnesc frecvent în zonele semi-urbane, cum ar fi parcurile și grădinile, și pot fi observate la altitudini de până la 2100 de metri deasupra nivelului mării.

Aceste furnici aurii, de mărime medie, sunt arboricole și locuiesc în principal în copacii din Asia de Sud-Est, din Japonia până în nordul Australiei. În Australia, preferă savanele împădurite deschise și câmpiile de coastă mlăștinoase. Aici construiesc cuiburi mari, cu mai multe camere, din mătase și carton, integrând aceste structuri în ramurile și frunzele copacilor și arbuștilor mici.

În Okinawa, Japonia, aceste furnici harnice lipesc frunze cu mătase larvară pentru a-și crea cuiburi arboricole. Recent, ele și-au extins aria de răspândire spre nord pe insulă, deși motivul acestei creșteri a populației rămâne un mister.

Acum să vedem ce le face atât de speciale. Lucrătoarele Polyrhachis dives au de obicei între 6 și 8 mm lungime, în timp ce reginele sunt mult mai mari, în jur de 12 mm. Ele au un luciu metalic uimitor, cu benzi galbene sau argintii strălucitoare pe gasterul lor mare, ceea ce le face să iasă în evidență față de alte specii de Polyrhachis. Acesta este motivul pentru care sunt adesea numite furnici cu coada aurie.

Etimologia numelui lor oferă o perspectivă asupra aspectului lor: "Poly" se traduce prin "mulți" în greaca veche, iar "rhachis" denotă "creastă" sau "spinare". Mezosomul sau secțiunea mediană se caracterizează prin prezența unor spini la extremități, care servesc ca mecanism de apărare împotriva prădătorilor precum reptilele. Aceste furnici sunt ușor de identificat datorită firelor dense de păr argintiu care le acoperă întregul corp, cu o concentrare deosebită pe gastere.

Polyrhachis dives sunt monomorfe, ceea ce înseamnă că indivizii prezintă în general un aspect uniform, deși se pot observa ușoare variații de dimensiune între generații. În plus, există diferențe regionale: P. dives din Asia prezintă crestături mai adânci pe cap și spini mai curbați comparativ cu omologii lor din Australia și Noua Guinee.

În special, aceste furnici demonstrează gyno-polimorfism, indicând prezența a două tipuri de regine: microgynes, care au un mezosom puțin mai mare decât lucrătorii, și macrogynes, care sunt semnificativ mai mari. Ambele tipuri de regine pot coexista în cadrul aceleiași colonii.

Coloniile Polyrhachis dives pot găzdui mai multe regine - până la aproximativ 50 de regine care colaborează armonios. Acest aranjament facilitează creșterea coloniilor lor la dimensiuni considerabile, cuprinzând uneori zeci de mii de furnici lucrătoare. Super-coloniile lor pot fi atât de dens populate cu lucrătoare și regine încât estimarea exactă a populației lor devine dificilă. Fiecare cuib poate găzdui de la câteva sute la câteva zeci de mii de furnici, inclusiv numeroase regine.

Polyrhachis dives sunt cunoscute pentru comportamentul lor agresiv atunci când sunt amenințate. Deși nu au înțepători, ele posedă un mecanism clasic de apărare: pot pulveriza acid formic dintr-un acidopor situat la capătul posterior al abdomenului. Această trăsătură este caracteristică furnicilor Polyrhachis, deși intensitatea și frecvența acestui comportament pot varia.

În plus față de tendințele lor agresive, aceste furnici consumă alimente în cantități substanțiale, exercitând un impact semnificativ asupra ecosistemului lor. Vânează și caută în mod activ insecte și adună alimente pe bază de zahăr. Sunt capabile să consume un greiere până la exoscheletul acestuia.

În cadrul unui experiment cu o colonie de interior, s-a observat că mierea organică a fost extrem de bine primită de furnici, evidențiindu-se atracția acestora pentru această sursă de hrană specială.

Polyrhachis dives își construiesc cuiburile într-o structură globulară folosind o varietate de materiale, inclusiv pământ, pietre mici, materii vegetale și chiar fecale de animale. Acest amestec creează un mortar care leagă frunzele și alte materiale vegetale între ele, formând cuiburi complicate și durabile.

Ele folosesc mătasea pentru a-și modela cuiburile, create de larvele lor chiar înainte de a ajunge la stadiul de pupă. Această muncă necesită mai puțină cooperare decât stilul de țesere al Oecophyllas, dar ele încă colectează materiale de pe sol.

Din păcate, au trebuit să se adapteze la oameni, construindu-și cuiburile din gunoaiele noastre și din structurile abandonate.

Studiile arată că primele furnici Polyrhachis trăiau în copaci și foloseau mătase larvară pentru a-și construi cuiburile. Cu timpul, unele specii s-au mutat sub pământ și au încetat să mai folosească mătasea. Cu toate acestea, câteva specii au revenit la viața în copaci fără să folosească mătase, în timp ce două specii folosesc mătase de păianjen pentru a construi cuiburi pe stânci. Este puțin probabil ca mătasea din Polyrhachis dives să ofere protecție împotriva paraziților și nici cartonul pe care îl construiesc.

Câteva informații finale: Reginele Polyrhachis dives au o durată de viață relativ scurtă, de aproximativ 12 ani, ceea ce este destul de mult pentru o insectă, dar nu mult în comparație cu reginele Lasius, care pot trăi până la 30 de ani.

Furnicile Polyrhachis dives ajută la reglarea dăunătorilor de pe copaci și fac parte din dieta pangolinului chinezesc pe cale de dispariție, ceea ce le face importante din punct de vedere ecologic.