Bine ați revenit în lumea furnicilor. Furnicile sunt omnivore, hrănindu-se cu semințe, ciuperci, nectar, insecte și uneori resturi de animale. De-a lungul a milioane de ani, ele și-au organizat și perfecționat practicile de hrănire, devenind adevărate experte.

În natură, furnicile își găsesc rezervele de zahăr nu numai în flori sau fructe, ci și prin cultivarea afidelor.

Furnicilor le place Camponotus piceus, care locuiesc în principal în Europa Centrală și de Sud, colectează nectar de la plante. Fac parte din grupul insecte floricole, care se hrănesc direct cu nectar sau polen. Aceste furnici trăiesc în armonie cu plantele, protejându-le de paraziți. În plus, ele ajută la dispersarea polenului în timp ce se deplasează de la o plantă la alta.

Cu toate acestea, unele furnici nu se bazează doar pe ceea ce le oferă plantele. Ele iau problema în propriile mâini prin creșterea directă a afidelor. Această practică este cunoscută sub numele de entomocultură. Aceste furnici colectează mierea secretată de insectele mici, la fel cum oamenii cresc vite. Aceste ferme de afide sunt apărate cu înverșunare împotriva oricăror insecte care ar putea dori să se înfrupte din vitele lor pline de miere. 

Furnicile nu sunt doar vegetariene. Majoritatea coloniilor necesită aport de proteine.

Pentru a-și satisface nevoile de proteine, furnicile merg la vânătoare. Unele specii sunt vânătoare feroce. Acesta este, de exemplu, cazul furnicilor din specia Furnică cu fălci în capcană (cunoscută și ca Chelifer). Mandibulele lor formidabile se pot închide în 0,13 milisecunde pe prada lor, cu o viteză mai mare decât un glonț tras dintr-o pușcă!

Spre deosebire de majoritatea speciilor de furnici, Fălci capcană ca majoritatea Ponerinae furnicile, sunt vânători solitari. Se întâlnesc în regiunile tropicale ale emisferei sudice, cuiburile lor adăpostind doar câteva zeci sau sute de indivizi. 

Furnici legionare (Ecitoninae, Aenictinae, Dorylinae) sunt de natură extremă. Ele consumă toate sursele de proteine pe care le întâlnesc în timpul călătoriilor lor de căutare a hranei.

Alte furnici vânează termite, în timp ce unele, cum ar fi Furnica Dracula, cunoscut și sub numele de Adetomyrma venatrix, se hrănesc cu sângele propriilor larve.

Această specie este foarte unică, deoarece, în general, furnicile folosesc proteine pentru a-și hrăni larvele și regina (reginele).

Cu toate acestea, aceste specii sunt excepții în regnul furnicilor. Majoritatea furnicilor își satisfac nevoile de proteine fiind gunoieri. Ei colectează insecte sau animale moarte și le aduc înapoi la furnicar. Vânătoarea rămâne ocazională și o chestiune de oportunitate...

Dacă ați crede că oamenii au inventat agricultura, ați face o greșeală. Furnicile sunt probabil primii fermieri în istoria planetei noastre. Ei colectează material vegetal, îl transformă sau îl folosesc ca stimulent pentru creșterea plantelor.

Acești lucrători neobosiți joacă un rol principal în myrmecochory. Ele transportă semințele înapoi în cuiburile lor, atrase de elaiosomi bogați în nutrienți atașate de semințe. În acest fel, ele însămânțează viața, dispersând plantele pe suprafața Pământului. Acest proces este rezultatul unui remarcabil simbioză evolutivă.

Myrmecochory nu este doar o simplă interacțiune. Este o pilonul biodiversității. Prin dispersarea semințelor, furnicile contribuie la regenerarea pădurilor și la crearea de noi ecosisteme, modelând fața planetei noastre. Furnicile oferă un serviciu inestimabil către lumea vie.

Unii propun ideea că furnicile care colectează semințe, cum ar fi Messor Barbarussunt un fel de specii de furnici proto-cultori de ciuperci, deoarece controlează și fermentarea. În hambarele lor subterane, fermentarea semințelor are loc prin gestionarea precisă a temperaturii și umidității. Semințele sunt acoperite cu salivă digestivă până când formează o "pâine" pe care furnicile o pot ingera și împărți între ele. În plus, pâinea stocată de furnici este mult mai durabilă decât semințele proaspete. Acesta servește ca sursă perfectă de hrană pentru iarnă, când nu există nimic proaspăt de colectat afară.

Subgenuri Atta sau Acromyrmex furnicile se dezvoltă în America Centrală și de Sud. Ele sunt cunoscute sub numele de "Furnici tăietoare de frunze", dar poartă și nume precum "Fermieri de ciuperci", "Defoliatori", sau chiar "Furnici Parasol". În spatele acestor porecle se ascunde o realitate fascinantă.

Aceste furnici taie cu meticulozitate bucăți de frunze, pe care apoi le transportă înapoi la furnicarul lor. Eficiența lor este uimitoare - ele transportă în medie 300 kilograme de material vegetal anual. Ele pot chiar să curețe un copac de frunziș într-o singură noapte. Groaza oricărui fermier uman.

Pe drumul de întoarcere, puteți asista la această procesiune ciudată de umbreluțe verzi sau surferi de frunze. Furnicile transportă fragmente de frunze până la de șase ori greutatea lor. Deși anatomia lor le-ar putea permite să suporte sarcini mai grele, acest lucru i-ar încetini.

Înapoi la cuib, ele folosesc frunzele atât ca substrat, cât și ca îngrășământ, permițând ciupercii să se dezvolte. Această ciupercă servește atât ca habitat, cât și ca sursă vitală de hrană. Pe parcursul unei perioade de aproximativ 30 de milioane de ani, ciuperca și furnicile au evoluat astfel încât una nu poate exista fără cealaltă. Este vorba despre un așa-numit mutualism. Un tip de simbioză care este obligatorie. 

Din perspectiva umană, această organizare socială pare a fi una dintre cele mai sofisticate din regnul animal. Este literalmente o sistem agricol regenerabil. Ciuperca oferă adăpost și hrană și este exploatată în mod optim de aceste furnici remarcabile.

Furnici au avut peste o sută de milioane de ani pentru a-și perfecționa organizarea. Corpul lor este un mecanism minunat adaptat vieții sociale.

Lucrătorii responsabili cu aprovizionarea au două stomacuri. Organul mai mare servește ca un rezervor "comunitar" în care furnica stochează hrana pe care o consumă sub formă lichidă. La întoarcerea în cuib, ea împarte această hrană cu regina, larvele sau orice altă furnică printr-un proces numit trofalaxie.

Lucrătorii posedă, de asemenea, un alt stomac numit cultură, sau stomac "individual". Atunci când furnica însăși are nevoie de hrană, o parte din conținutul stomacului mai mare este transferată în cultură și apoi digerată.

Furnicile joacă un rol important în ecosistemul nostru. Ele permit solului să respire, controlează populațiile de insecte, ajută la răspândirea semințelor și, bineînțeles, servesc și ca hrană pentru multe specii diferite. Ele contribuie la sănătatea și diversitatea mediului nostru. Observând mai îndeaproape aceste creaturi excepționale, înțelegem importanța fiecărei specii, chiar și a celor mai mici, în menținerea echilibrului planetei noastre.